3. Capitalul uman și competiția: 
a. Uniunea Europeană ar trebui să promoveze competiția internă și meritocrația între angajații instituțiilor europene. Câți tineri europeni motivați și entuziasmați lucrează pentru instituțiile europene? Îmi aduc aminte de un email pe care l-am primit în perioada stagiului la Comisia Europeană de la un angajat cu influență din comisie căruia îi era teamă că salariile birocraților vor fi reduse (la acea vreme era în discuție tăierea salariilor angajaților comisiei) argumentul lui fiind următorul: cum vor mai putea europenii să ofere tot ce au mai bun pentru Europa dacă nu sunt motivați financiar? Știind care este nivelul salarial și de competențe al acestor birocrați, am realizat zâmbind ironic că acești oameni așa-numiți europeni nu reprezintă viitorul Europei mele. Consider că este nevoie de un influx de minți tinere și creative în poziții de leadership în cadrul Comisiei Europene și totodată, de crearea unui cadru prin care angajații instituțiilor europene să interacționeze unii cu alții mai des și mai eficient. Cum poți pretinde că cetățenii europeni au nevoie de mai multă interacțiune unii cu alții și ar trebui să sprijine proiectul european, dacă tu ca guvern al Europei nu demonstrezi că angajații tăi sunt cei mai europeni dintre europeni, atât ca spirit, cât mai ales ca interacțiune și cadru de colaborare și eficientizare la nivelul departamentelor comisiei?

b. O soluție pentru atingerea unor obiective setate la nivel european ar fi ca statele membre să fie motivate să atingă aceste obiective prin oferirea unor stimuli, în business se numesc incentives (e.g. primești asta dacă faci asta până la data asta) sau prin metode care să alimenteze sentimentul de mândrie națională (e.g. primele trei țări din Europa care reușesc neutralizarea emisiilor de dioxid de carbon până la o anumită dată vor primi o laudă materială sau simbolică din partea Uniunii Europene la care toate statele membre să-și dorească să tindă – nu îmi vine o idee creativă în forma unei laude care ar putea satisface românii, francezii și suedezii în diversitatea lor culturală, dar ea sigur poate fi inventată de alte minți creative). Acest sentiment de mândrie națională între francezi, suedezi și români etc. atunci când ating obiective naționale (e.g. țara cu cele mai multe mașini electrice pe cap de locuitor, țara cu cei mai mulți vorbitori de limbi străini, țara cu cel mai ridicat nivel de reciclare) cred c-ar trebui speculat de instituțiile europene și de liderii politici din Europa. Competiția constructivă între statele membre bazată pe mândrie națională ar putea stimula progresul Uniunii. 

c. Educația tinerilor ar trebui să devină o prioritate pentru Europa, nu doar prin programe precum Erasmus care au primit o creștere substanțială de buget, ci și prin crearea unui cadru european de compensare a oportunităților esticilor la o educație superioară de calitate cu nevoia vesticilor de a promova o mentalitate europeană. Mă întreb care sunt șansele ca educația superioară din România să ajungă la nivelul de calitate al sistemului de educație din Suedia, de exemplu, în următoarele decenii și cu ce fel de sacrificii financiare? Din păcate, mici. Suedia și celelalte țări nordice/vestice ar putea oferi oportunități studenților din r/estul Europei care își doresc să studieze într-un sistem de educație superior performant cu ajutorul Comisiei Europene. Comisia ar putea construi un sistem de burse și împrumuturi pentru a le permite tinerilor europeni fără posibilități să meargă la studii într-o țară cu un sistem educațional avansat (probabil mulți dintre estici vor alege țările nordice datorită lipsei taxelor de școlarizare). Deja îmi imaginez reacțiile țărilor europene la această propunere. Nordicii vor gândi ingen reklam, tack (nu ne faceți reclamă, vă rugăm). Vesticii vor gândi: Adică noi plătim și nouă nu ne faceți reclamă? Esticii vor gândi: Adică noi suntem proștii Europei să ne furați tinerii? Sudicii vor gândi: E oricum prea frig în nord, n-o să plece niciun tânăr de la noi așa că decideți voi, restul europenilor! Logica acestei ecuații este ca tinerii (fără posibilități) să aibă opțiunea (neobligatorie) unei educații superioare de calitate, indiferent de țara de unde provin. Nordicii vor putea exporta soft power și mentalitatea nordică în Europa care ar putea fi utilă mai ales în contextul încălzirii climatice și nevoii de sustenabilitate. Esticii vor putea primi o educație superioară cu focus mai mult pe practică (la nivel de facultate, master și doctorat) și vor putea alege oricând să se întoarcă acasă pentru a contribui (mult mai mult) decât dacă și-ar fi terminat studiile în România, de exemplu (angajatorii ne confirmă că preferă tinerii care au făcut schimburi de experiență în străinătate și care au avut parte de mai multă practică în parcursul lor educațional). Îmi doresc ca în următorii 10 ani să avem parte de un astfel de sistem european burse și împrumuturi de studiu gestionat de Comisia Europene pentru tinerii europeni fără posibilități, dar cu potențial. Numai așa vom putea construi un destin comun, utilizând resursele și competențele noastre diferite la nivel european într-un mod inteligent și în interesul europeanului de rând, oriunde s-ar afla acesta.