Puterea executivă (apa) = Guvernul distribuie banii pe salarii, pensii și investiții.

1. Guvernul este condus de un prim-ministru care își alege o echipă de miniștri (numărul miniștrilor diferă în funcție de cât de mare este familia prim-ministrului și câte promisiuni a făcut partidului sau aliaților înainte să fie numit). Ideal ar fi ca miniștrii să nu fie doar politicieni, ci buni manageri și experți în domeniul ministerului pe care îl conduc. Transparența și predictibilitatea cheltuielilor și investițiilor sunt cele mai importante elemente pentru ca un guvern să contribuie la o economie performantă și la ridicarea nivelului de trai al cetățenilor.

2. Guvernul are cea mai mare putere de-a produce schimbarea pe care tu ți-o dorești! Guvernul face investiții, crește sau taie salarii și pensii, reformează instituțiile statului, încurajează investitorii prin debirocratizare, impozite și taxe previzibile, modernizează școlile, spitalele și investește în dezvoltarea resursei umane a aparatului administrativ. Guvernul este la cârma țării, oricât de mult s-ar considera președintele conducătorul suprem!

3. Dacă te superi pe vreun ministru, fie mergi să protestezi în Piața Victoriei, fie faci o plângere la DNA și denunți o faptă de corupție. În cazul în care DNA consideră demn de băgat în seamă denunțul tău, miniștrii pot fi anchetați direct pentru că nu au imunitate (doar în cazul în care nu sunt și parlamentari).