Mulțumiri din suflet celor care m-au inspirat să fiu:

Mama, Tata, Fratelo, Uncheșa, Uncheșu, Verișorul, Verișoara, Bunicii, Familia, Prietenii, Ea. 

Mulțumiri speciale celor care m-au modelat să fiu:

Politicienii, Necuvântătoarele, Idioții, Corporatiștii, Birocrații, Artiștii, Estrogenul, Testosteronul, Dopamina, Serotonina, Românii, Suedezii, Francezii, Europenii, Chinezii, Hong Kong, Jönköping, Grenoble, Bruxelles, Brașov, București, Ploiești, Altfelii și Lafelii, Vedetele și Săracii, Sfătuitorii și Întrebătorii, Acvariul și Viața.

*

Peste 100.000 de cuvinte scrise (phew) și citite (mulțumesc). Chiar nu mai am nimic de adăugat, doar de întrebat. Te-am instigat? Te-am intrigat? Te-am informat? Te-am enervat? De enervat și informat sunt 99% sigur capabil. Dar cel mai mult îmi doresc să te fi instigat să-ți pui întrebări enervante și să cauți răspunsuri captivante. Cine ești? Ce ai făcut ca să fii cine (crezi că) ești? Cine vrei să fii? Ce faci ca să devii cine (crezi că) vrei să fii?

Dacă nu ești de acord cu ceea ce am scris în această carte înseamnă că ai acumulat deja argumentele cu care poți dovedi contrariul cuvintelor mele. Aștept cu nerăbdare să dezbatem.

Dacă nu ai înțeles (de) ce am povestit sau făcut în această carte înseamnă că ai aflat deja cine ești și ce vrei să fii și vei alege în continuare opusul a ceea ce am fost și ce am făcut eu. Dacă eu nu aș fi ales să fiu așa cum sunt, tu nu ai fi aflat că ești așa cum ești. Nicio identitate nu există dacă nu se află în antiteza cu altă identitate. Important e să ai curajul să fii și să faci. Judecat vei fi oricum. 

Nu avem nevoie de cuvinte pentru a simți fericirea. Dar avem nevoie de cuvinte pentru a descrie fericirea. Viața. Cuvintele ne aduc mai aproape unii de alții. Cuvintele provoacă emoție. Cuvintele închid și deschid suflete și minți. Cu toții suntem diferiți și cu toții folosim cuvinte pentru a deveni și mai diferiți. Zi de zi. Cuvânt cu cuvânt. 

Am scris această carte pentru fericirea mea, dar nu pentru mine. Toate aceste mii de cuvinte provin din suflet și din fapte. Îmi doresc ca ele să producă în continuare cuvinte și fapte. Zi de zi. Cuvânt cu cuvânt. Faptă de faptă. Și tu ai o voce și e dreptul și datoria ta s-o faci auzită! Fă-o! Nu ai nimic de pierdut, doar de câștigat. O viață!