Povestea care urmează prezintă frustrările și costurile de timp, nervi și bani pe care le-am suferit pentru a deschide o asociație în România (evului mediu). Am decis să înființez o organizație non-profit prin intermediul căreia să transform cuvintele în fapte și ideile în proiecte sociale și culturale. Dar înainte de a trece la fapte, mi-au trebuit multe acte și multe, foarte multe ore pierdute în detrimentul faptelor. 

Pasul 0: Dragă Google: Care sunt pașii pentru a înființa o asociație? Primele rezultate nu aparțineau niciunui minister sau vreunei instituții de stat. Am găsit doar bloguri, site-uri de avocați sau oameni cu experiență în domeniu care ofereau informații contradictorii, articole vechi de câțiva ani pe care a trebuit să le pun cap la cap, pentru a ajunge la o listă de pași prin care (am presupus) că trebuia să trec pentru a înființa asociația. Am scos o hârtie A4 și am înșirat planul cu mai mulți pași. Fiecare pas însemna o locație diferită.

Pasul 1: Rezervarea denumirii asociației la Ministerul Justiției. Se depune o cerere la registratura Ministerului Justiției din București, împreună cu o taxă de 36 de lei plătită în contul bugetului de stat 20A365000. Cetățeanul plătește taxa în contul menționat la CEC și merge cu dovada plății și cererea completată la registratura Ministerului Justiției. Doamna de la ghișeu acceptă cererea și dovada plății și îi dă cetățeanului un bilețel de ordin cu numărul înscrierii cererii. Pentru a ridica rezervarea denumirii asociației, cetățeanul urmează să se întoarcă în aceeași locație peste cinci zile. 

Planul a fost perturbat de un email de la adresa evidentaong3@just.ro care (excluzând toate informațiile și legile inutile din email) spunea că odată cu depunerea ori expedierea cererii, solicitantul trebuie să prezinte dovada în original a achitării tarifului. Ca atare, întrucât dovada plății vă revine în sarcină, vă recomandăm să vă adresați Trezoreriei statului, în vederea obținerii confirmării scrise a încasării sumei de 36 lei în contul 20A365000

Cetățeanul (nu) înțelege logica acestui demers, dar decide să meargă (de bună voie și nesilit de nimeni) la Trezorerie pentru a obține dovada încasării banilor. Plata la CEC a fost făcută luni. Întrebarea la Trezorerie a fost pusă miercuri.

– Ați primit banii? 
– Nu. 
– Mă gândeam eu. Da’ căutați mai bine, CNP, nume. Nimic? 
– Nimic. 

Atunci singurele opțiuni rămase sunt ca cetățeanul să mai aștepte câteva zile până intră banii sau să plătească din nou taxa de 36 de lei. Cetățeanul alege timpul. Doamna de la ghișeul din trezorerie întocmește o hârtie de plată pe care cetățeanul trebuie să o achite la un alt ghișeu, într-o altă cameră. Hârtia este trimisă printr-un tub cu un jet de aer declanșat de un buton instant de doamna cu puteri magice de la primul ghișeu. Cetățeanul încremenește. Nu a mai văzut așa ceva în viața lui. Un tub care se ridică în tavan și care trece prin vreo patru pereți sparți doar ca să ajungă o hârtie la casierie? Dacă era nevoie de ștampilă, de ce nu puteam să duc eu hârtia la casierie? Aș fi fugit cu hârtia fără să plătesc cei 36 de lei și fără să primesc ștampila pe dovada plății? Care e logica tubului cu jet de aer? 

Cetățeanul renunță să-și exprime logica cu voce tare (fapt care îl irită mai tare decât prostia) și merge cu noua dovadă a plății taxei de 36 de lei la registratura Ministerului Justiției. 

– Bună ziua. Am primit un email și am revenit cu dovada plății de la trezorerie pe care cred că ar trebui s-o atașăm la cererea pe care am făcut-o luni. 
– Da, dar nu aici. La biroul 6. Acolo ajung cererile.
Cetățeanul ajunge la biroul 6 și le deranjează pe cele trei doamne (prea) bine dispuse care socializau. 
– Bună ziua, am fost trimis de doamna de la registratură și aș vrea să adaug… 
Una dintre socializatoare îl întrerupe și îi răspunde la întrebarea neterminată: 
– Trebuie să depuneți o nouă cerere la registratură și să menționați numărul cererii inițiale ca să o completați. 
– Păi doamna de la registratură nu știa asta? întreabă cetățeanul de data asta cu voce tare.
–  Nu știm. Noi vă spunem care e procedura. 
Cetățeanul iese din biroul 6, depune din nou cererea cu noua dovadă a plății și părăsește clădirea Ministerului Justiției (puțin nervos).

După aproximativ o săptămână cetățeanul verifică online programul registraturii pentru a ridica dovada denumirii asociației și merge la ora 14:00 să ridice hârtia. Doamna de la registratură îi spune că hârtiile se ridică de la acelați birou 6 care nu mai are program cu publicul. 

–  Nu aș putea merge să le întreb? am întrebat. 
–  Vedeți dacă vă lasă gardianul, mi-a răspuns.
–  Nu pot să vă las, încercați să mă înțelegeți, m-a informat gardianul responsabil cu deschiderea trecerii către biroul 6. 
–  Înțelegeți-mă și dumneavoastră pe mine, durează treizeci de secunde să primesc acea hârtie. Nu vreau să mai vin din nou și mâine. 
–  Sunați la birou la interfon 1192 și încercați să vorbiți direct cu biroul 6, mi-a spus gardianul. 
A răspuns o doamnă. I-am explicat situația. 
–  Nu vă putem ajuta. Programul cu publicul s-a încheiat. 
–  Dar știți, la registratură este încă deschis, iar online nu apare programul biroului 6, ci doar al registraturii. M-ar ajuta dacă nu ar mai trebui să vin și mâine. Cât timp ar dura să-mi dați hârtia? 
– V-am zis că nu putem, avem alte lucruri de făcut. 

Am închis telefonul, deși îmi doream să le fac să simtă ceea ce simțeam și eu. Ar fi trebuit să-i spun gardianului că am primit aprobarea biroului 6 la telefon și să intru peste ele (ar fi meritat), dar în schimb am părăsit din nou Ministerul Justiției (și mai nervos de această dată) și am revenit a doua zi. A durat treizeci de secunde să-mi dea hârtia. Nu le-am zis nimic. Mă uitam la ele cu dezgust și ele la mine la fel. Când am ieșit din birou le-am lăsat ușa deschisă intenționat. Măcar să se ridice să închidă ușa, mi-am zis. Dacă ar fi urlat după mine să închid ușa aveam deja replica pregătită: Doamnă, simt o durere profundă față de respectul pe care îl invocați. Și nu este cea din gât, deși sunt răcit și mă puneți pe drumuri inutil. Învățați să oferiți respectul pe care îl invocați!

Pasul 2: Cazierul fiscal pentru fondatorii asociației. Conform informației de pe blogul cu pașii cei mai clari pentru a deschide o asociație, cazierul fiscal este eliberat de Ministerul Finanţelor prin Administraţia Finanţelor Publice de care aparţine domiciliul solicitantului. Ceilalți doi fondatori mi-au zis că pot să ridic cazierul de la orice ANAF din țară și că se eliberează pe loc, deci informația inițială nu era 100% corectă. Imediat după ce am ridicat denumirea asociației, am decis să rezolv și problema cazierului în aceeași zi, deși mă aflam în altă localitate. Am ajuns la ANAF în sectorul 6. Am intrat într-o clădire care arăta jalnic. Gresia de pe scări era spartă, toate ghișeele erau localizate într-un semicerc, fiecare ghișeu avea zeci de hârtii lipite pe pereți care explicau proceduri pentru tot felul de nevoi. Mă uitam cu tristețe la haosul birocratic și la maldărele de hârtie din spatele fiecărui ghișeu, care ajungeau până la tavan! Nu-mi venea să cred. București. România. Europa. Anul 2019. Țara asta va imploda din cauza hârtiilor dacă continuăm așa, mi-am zis în gând. Am cerut o cerere pentru cazier fiscal și mi s-a spus că am nevoie și de o copie după buletin. M-am dus la xeroxul indispensabil de vis-a-vis să fac copia și m-am întrebat: de ce e nevoie de copie, dacă pot să le arăt buletinul? Și dacă tot au nevoie de copie, de ce nu fac ei copia pe loc? Am renunțat din nou la întrebări și am depus cererea la ghișeul 4. I-am zis doamnei cu o mimică a feței întrebătoare care aștepta aprobare că am înțeles că se eliberează certificatul pe loc?

– Da, vă rugăm luați un loc, o să dureze aproximativ treizeci de minute.
–  Păi… pe loc? 
–  Da, asta înseamnă pe loc! Vă rog. Scaun. Ciocu’ mic. 
Au trecut douăzeci și cinci de minute, după care am mers să întreb. 
–  Leontescu vă deranjează. Cazierul meu? 
–  Domne’, ce număr aveți la coadă? Ia’, arătați-mi-l, mi-a zis gâfâind un domn frustrat de la coadă. 
–  În ce calitate mă întrebați? am întrebat aproape retoric.
–  Păi v-ați băgat în fața mea. 
–  Am un număr mult mai mic decât al dumneavoastră de acum douăzeci și cinci de minute, aștept să mi se elibereze cazierul. Chill.

Funcționara de la ghișeu, și ea frustrată că am îndrăznit să întreb, a decis să se certe cu mine vreo treizeci de secunde. I-am zis că sunt răcit și dacă se poate ca cele treizeci de minute să se apropie de final, ar fi ideal. Mi-a zis că îi pare rău (deși nu părea) și că o să m-anunțe ea când e gata cazierul. Am întrebat-o în cât timp. Mi-a răspuns că nu știe. I-am zis că nu plec din fața ei până nu află. În secunda doi a apărut și cazierul meu ca prin minune. Am semnat și am plecat. 

Da, recunosc că sunt dificil, dar întrebarea pe care mi-o tot pun de când m-am întors în România: De ce devin eu dificil? Este cumva vreo afecțiune genetică și unicată pe acest pământ (eu) sau poate fi această afecțiune evitată (de ei)?

Pasul 3: Încropirea statutului și a actului constitutiv într-un document Word pe care l-am printat în mai multe exemplare.

Pasul 4: Depunerea patrimoniului asociației la bancă. Coadă. Bani. Dovadă.

Pasul 5: Cu toate actele de mai sus am ajuns la un avocat pentru a ne reprezenta în fața tribunalului. Aveam nevoie de semnătura și parafa unui avocat pe actele fondatoare ale asociației. Am semnat toate documentele și am pasat responsabilitatea avocatului care urma să depună dosarul la tribunal. 

Pasul 6: Tribunalul ar fi trebuit să-și anunțe sentința în maximum o lună de la data depunerii dosarului. Nu a făcut-o. Am scris un articol pentru Dilema Veche sperând că pot strânge donații prin asociație pentru proiectul Ograda. Am primit reacții pozitive la articol, dar nu puteam strânge donații pentru că statul român nu era previzibil. Am decis să-l sun pe avocat să întreb ce se întâmplă. Mi-a răspuns că nu a primit nicio înștiințare de la tribunal. Decizia tribunalului a venit abia după patru luni. Trecuse valul articolului. 

Pasul 7: Am mers la avocat să ridic actele primite de la tribunal, urmând să merg din nou la bancă pentru a deschide contul asociației. Contul putea fi deschis doar după ce primeam calitatea de entitate juridică de la tribunal, dar am aflat de la bancă faptul că mai aveam nevoie și de certificatul de înregistrare fiscală pe care trebuia să îl ridic de la autoritatea fiscală aferentă. Nimeni nu-mi spusese acest lucru până în acest punct. 

Pasul 8: Întrebare către autoritatea fiscală din localitatea aferentă asociației: Aici se face certificatul fiscal pentru asociații? Urcați la etajul doi, aici se fac certificate fiscale doar pentru persoane fizice. Etajul doi. Aici, frățioare? Să știți că nu știm. Întrebați-o pe doamna în albastru, ea știe cel mai bine. Doamna în albastru, ați fost recomandată ca fiind cea mai competentă persoană de la acest etaj. Am o întrebare clară și succintă. Cum pot face rost de un certificat fiscal pentru o asociație? Aveți cod de identificare pentru asociație? Nu, e primul certificat fiscal pe care îl fac. Atunci trebuie să înregistrați asociația la ANAF și apoi veniți la noi. Îmi vine să vă iau în brațe, doamna în albastru. Vă mulțumesc din suflet!

Pasul 9: ANAF. Trei intrări. Doi jandarmi. Încotro dragilor? Încercați la camera 05, la prima intrare. Ei se ocupă de asociațiiAici doamnă? Nu aici. Vă trebuie certificat de înregistrare fiscală pentru ONG. Cei de la camera 16 se ocupă, e a treia intrare pe partea cealaltă a clădirii. O fi vreun nucleu secretizat prin care nu au voie să treacă cetățenii pentru a ajunge dintr-o parte în alta a clădirii, fără să mai fie obligați să iasă afară prin caniculă sau ger? Prea multe întrebări, Mihai, concentrează-te pe ce ai de făcut și caută camera finală din labirintul instituțional. Doamna din camera 16, v-am căutat prin tot orașul, nu știți câtă bucurie îmi provocați. Eu știu că nu va fi reciprocă și-mi veți spune că nu am toate hârtiile necesare, dar am nevoie de un certificat de înregistrare fiscală pentru asociația nou-înființată. Aici sunt deciziile de la tribunal și toate actele posibile și imposibile. Aștept verdictul.

–  Da, vă mai trebuie statutul și dovada sediului și cererea 010 completată în două exemplare, mi-a răspuns doamna după ce s-a uitat peste acte.
–  Cam cât ar dura să iasă certificatul? 
–  Păi cât să ia? 
Nu mi-am dat seamă dacă era o întrebare retorică. Ca să o transform într-o întrebare cu opțiuni am completat: 
–  Două zile, două luni, doi ani? 
A zâmbit.
–  Normal 45 de zile, dar dat fiind că văd că vă grăbiți atât de tare v-o fac pe loc. 
–  Minunat. Știți cum e cu generația milenialilor. N-au răbdare deloc și vor gratificare instantă. Sigur aveți prin familie oameni ca mine. 
–  Mi-aș dori să am.
Am zâmbit și am plecat împăcat cu gândul că mai aveam câțiva pași și scăpam de nebunie.

Pasul 10: Am ridicat de la ANAF certificatul de înregistrare fiscală și am mers cu el la bancă să-mi deschid contul. Cu un cont în bancă puteam acum să strâng donații pentru proiectele care sper să aducă un gram de schimbare în România. Am cules toate hârtiile asociației într-un dosar și le-am pus pe un raft în biblioteca din cameră care a strâns deja prea multe hârtii, drumuri și fire de păr alb. Le-am făcut pe toate cât am putut de eficient. Am putut face față tuturor acestor drumuri extrem de frustrante și obositoare într-un timp scurt pentru că sunt tânăr și (uneori) mă duce capul, dar peste douăzeci de ani nu voi mai fi tânăr și mă va lua durerea de cap. Sunt sigur de acest lucru!

Mi-aș dori o Românie pe care o duce capul și care mă poate menține tânăr și eficient. Tot timpul pe care l-am consumat din cauza birocrației, aș fi putut să-l dedic pentru fericirea mea și poate și a altora. Chiar atât de adaptat genetic ar trebui să devin eu pentru a trăi fericit și eficient în țara în care m-am născut sau aș putea oare să modific eu genetica statului român? Nu sunt atât de tânăr și de eficient încât să reușesc să schimb România de unul singur, dar poate mai sunt și alții ca mine? Unde sunteți români tineri și eficienți? Nu contează vârsta pe care o aveți. Eficiența se calculează în rapiditatea cu care iei decizii și rezolvi probleme. Tinerețea se calculează în gândire și energie, nu în ani. Unde sunteți, români tineri? Ieșiți din casă! Întorceți-vă acasă! România are nevoie de voi.