Ai locuit vreodată într-o altă țară sau în alt oraș decât cel în care ai copilărit? Crezi că ar fi greu să te conving că locul în care locuiești îți influențează viața și modul în care trăiești? Poate mai greu ar fi să te conving că orașul în care locuiești îți grăbește sau îți încetinește pasul pe care îl pășești? 

Acum ceva timp, am ascultat un podcast, numit Cities, produs de Radiolab, în care niște cercetători au descoperit că oamenii care locuiesc în New York pășesc mai repede decât oamenii care locuiesc în Tokyo sau Stockholm. Media distanței pe care o parcurge un om într-un minut diferă în funcție de orașul în care locuiește (lungimea picioarelor este într-adevăr importantă, dar în orașele cosmopolite media acestei lungimi multiculturale e irelevantă). Orașul ne influențează comportamentul. Orașul are un tempo al lui care nu poate fi schimbat și paradoxal, acest tempo este creat tot de oameni. Fix același lucru se întâmplă cu corporațiile. Corporațiile sunt formate din oameni, dar au o cultură proprie care influențează comportamentul oamenilor și deciziile lor în cadrul corporației. În funcție de orașul în care se află, sau corporația pentru care lucrează, oamenii se schimbă, pierzându-și din valori și principii fără să-și dea seama. 

Tind să cred că majoritatea oamenilor pe acest pământ sunt inerent morali și buni, însă această moralitate și bunătate nu poate fi transferată către corporații. Corporația are propriul tempo, propriul interes, iar omul trebuie să se adapteze. Omul e construit din rațiune și suflet, corporația e formată doar din rațiune. Aici intervine dilema corporatistului și dilema politicianului. 

Omul (corporatistul) se întreabă dacă rațiunea corporației este compatibilă cu sufletul său și dacă ar trebui să se simtă responsabil pentru deciziile corporației (poluare, ore suplimentare, salarii mici, sclavie, discriminare etc.)? 

Politicianul se întreabă cât la sută din legitimitatea sa de politician ajuns într-o funcție publică ar trebui să acorde rațiunii (corporației) și cât la sută sufletului (omului care l-a votat)? Știm deja că omul nu votează doar cu rațiunea, iar corporațiile nu votează deloc, deci, teoretic, politicianul ar trebui să acorde un procent mult mai mare din atenția și grija sa omului care l-a votat și sufletului său, iar corporația ar trebui să se adapteze la acești parametri ai sufletului (stabiliți de oameni prin politicieni), nu ai rațiunii (ghidată de cifre și statistici). Dacă cuvântul suflet te sperie, propun să îl înlocuim cu moralitate. Dar când mergi la vot gândește-te cât la sută din decizia votului tău dedici informațiilor raționale (statistici, cifre etc.) și cât la sută emoțiilor (modul cum arată politicianul, cum se îmbracă, simțul umorului, emoțiile pe care le afișează etc.)? Dacă ai fi sincer cu tine, ai realiza că emoțiile (sufletul) joacă un rol foarte important în luarea deciziilor (nu doar în ziua votului).