Iulie 2017. Am avut norocul să fiu înconjurat în mare parte de oameni buni, care mi-au oferit din energia lor (poate mai mult decât le-am oferit eu sau am meritat) și de o familie care mi-a oferit încrederea și libertatea de a explora granițe și limite. Mi-am luat zborul să studiez în Suedia imediat după terminarea liceului și toate experiențele care au urmat au fost decizii asumate de un tânăr care nu avea nimic de pierdut și care căuta adrenalina tinereții și a vieții trăite acum.
La 24 de ani m-am întors și am rămas în țară. Motivul a fost simplu, îmi doream o viață mai puțin previzibilă și simțeam nevoia să-mi consum energia tinereții acasă, acolo unde imprevizibilul putea fi transformat în potențial. Granițele, pentru mine, nu mai aveau însemnătate. Oricând aș fi putut realege Suedia sau Bruxelles sau Hong Kong, dar am ales România, unde am devenit un tânăr optim(ist), proaspăt întors în țară. Ceea ce a urmat a fost o descoperire a României și a românilor și o explorare a oportunităților din această țară. Din momentul reîntoarcerii, am avut senzația că trăiesc într-o bulă care mă proteja. Această bulă era o combinație de optimism, de libertate și de curaj, detașată de nervii și negativismul din traficul audio-vizual la care eram expus.
La trei ani de la întoarcerea mea în țară, am realizat că bula mea nu mai este atât de impenetrabilă. Am devenit mai sensibil și reactiv la stimulii externi (la sărăcie, la copii și bătrâni neajutorați, la intoleranța față de tot ce e diferit sau nou și la lipsa de respect și moralitate a politicienilor). Am început să mă simt mai vulnerabil și mai gânditor față de viitorul meu.
