10 momente de normalitate în timpul guvernării tehnocrate:

1. Normalitatea. Cu ocazia zilei naționale, în timp ce prim-ministrul României îi saluta și felicita pe militarii români și familiile lor, un copil al cărui tată a rămas invalid în Afghanistan a început să plângă. Cioloș s-a oprit să-l îmbărbăteze și i-a spus următoarele cuvinte: Să te simţi mândru de tatăl tău, da? Ştii asta, nu? Să nu-ţi pară rău! Pentru că a decis că trebuie să facă asta.

2. Presa liberă. Răbdarea și tactul lui Cioloș au fost testate la putere exponențială în momentul în care a acceptat să coboare în mocirlă și să susțină un interviu la Antena 3, la invitația lui Mihai Gâdea, unul dintre cei mai perseverenți jurnaliști cunoscuți de România. În cadrul aceluiași interviu, Gâdea a reușit să pună aceeași întrebare de zeci de ori și să menționeze cuvântul mocirlă de și mai multe ori. 

3. Educația. Discursul lui Cioloș în cadrul conferinței Teach for Romania, o organizație non-profit care promovează educația (cu rezultate și răbdare) în mediile defavorizate din România. Cioloș vorbește despre importanța acestei organizații și despre nevoia ca profesorii Teach să continue ce au început. Să schimbe România de jos în sus. Să producă minți care să gândească critic. Să creeze cetățeni activi civic. Numai așa vom putea visa la un viitor mai bun. Acasă!

4. Fără excepții. Românii s-au săturat de privilegiile politicienilor. De tăiat coada la buletine. De girofare cu miniștri care merg la pensat. De șmecheri care se rățoiesc la polițiști în trafic. De pensii speciale. De imunități în Parlament. De dobitocia și îngâmfarea politicienilor imorali care ne-au condus timp de 30 de ani și care nici măcar nu au decența să tacă atunci când n-au nimic de zis. Cioloș a dovedit, încă o dată, că are capul pe umeri și picioarele pe pământ atunci când l-a convins (prin exemplul propriu) pe omologul său sârb să aștepte să se facă verde la o trecere de pietoni din Timișoara. Imaginea normalității a devenit virală într-o Românie anormală. 

5. Transport public pentru toți. Eram la Ministerul Muncii și trebuia să ajungem la Piața Romană. Colegii mei consilieri au spus ca nu avem unde să încăpem într-o mașină și atunci am spus hai să luăm autobuzul! Am și alergat după autobuz! a declarat Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii. După o zi lungă la minister alături de colegii lui, ministrul a decis să ajungă la un eveniment cu autobuzul și fără girofare. Din nou, o imagine care demonstrează setea românilor pentru normalitate.

6. Transparența. Toate instituţiile şi companiile statului au fost obligate să publice cheltuielile, veniturile, contractele şi toate procedurile de achiziţii pe site-urile proprii. 

7. Tehnologizare și debirocratizare. Guvernul tehnocrat a înființat Comisia de Tăiat Hârtii, care a avut ca rezultat simplificarea relaţiei cetăţeanului cu administraţia prin eliminarea mai multor acte şi prin crearea posibilităţii efectuării plăţilor de taxe şi impozite pe internet cu cardul bancar prin intermediul platformei ghiseul.ro. Tinerii antreprenori și programatori care au muncit în cadrul programului GovITHub (fără să fie plătiți) au lansat aplicația Inspectorul Pădurii cu ajutorul căreia românii pot verifica în timp real dacă un camion care transportă lemn are autorizație de la stat sau nu. Prin același program, tinerii au dezvoltat o platformă digitală de petiții și au contribuit la comunicarea dintre instituții fără să mai fie nevoie ca cetățeanul să se plimbe de colo-colo atunci când are nevoie de un cazier sau de alte documente. În cadrul alegerilor din 2016, guvernul tehnocrat a implementat sistemul de înregistrare video cu tableta în toate secțiile de vot la momentul numărării voturilor, sistem care a fost utilizat și la alegerile europarlamentare din 2019 și care contribuie la transparentizarea procesului electoral. 

8. Depolitizarea spitalelor. Această ordonanță este despre două lucruri. Unu, este despre deschiderea funcțiilor de manager în spitale pentru toți cei care au competențe. Doi, nu mai vrem politică de partid în spitale. E motivul pentru care managerii de spitale nu mai pot deține funcții de conducere, administrare sau control în cadrul niciunui partid politic, a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății în timpul guvernării tehnocrate. Imediat ce PSD a revenit la guvernare, ordonanța a fost abrogată, iar spitalele din România și viața românilor au devenit din nou terenul de joacă al pesediștilor și al rudelor lor prin numiri politice la conducerea spitalelor.

9. Roșia Montană. Vlad, care ținea enorm la părerile consilierilor săi, ne-a solicitat o opinie cât un vot. Atunci toți, cu o mină gravă de oameni conștienți de momentul istoric pe care-l scriam, i-am confirmat că demersul lui este corect și că trebuie să demarăm procedura de introducere a Roșiei Montane în arie protejată UNESCO. Din acel moment și eu, și colegii mei, dar mai ales Vlad, am știut că va fi sfârșitul mandatului său și al nostru, totodată. Știam că toate stihiile pământului se vor năpusti peste el. Nu i-a păsat pentru că pe el nu l-a interesat postul, ci Roșia Montană. Scandalul de la Opera a venit după. Nimic nu este întâmplător în politică. Asta este părerea mea – Dragoș Neamu – fost consilier al ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu. 

10. Guvernul zero. Catalogat guvernul zero de către politicienii vechi, pesediști și peneliști, guvernul Cioloș a fost, de fapt, primul guvern al românilor europeni. Guvernul zero corupție, zero populism, zero minciună. Aș mai adăuga câteva zerouri: zero îngâmfare, zero zile de concediu, zero dosare penale, zero atacuri la magistrați, zero atacuri la Uniunea Europeană, zero momente rușinoase în fața lumii și mai ales, zero proteste din partea românilor care merită mai mult!

Bonus (imediat după plecarea tehnocraților și venirea pesediștilor la putere), în timpul unui protest împotriva ordonanței 13, o bătrână care strângea sticle de plastic în Piața Victoriei a fost surprinsă de o cameră de filmat spunând: E jale, mamă! E jale! Copii nevinovați. Sunteți ca florile. Viitorul vostru e varză, mamă… E în mâinile criminalilor. Nu sunt de acord cu crima, cu minciuna, cu bătaia de joc. Tineretul e viitorul țării, ar trebui protejat ca pe…ochii din cap, nu? Cine nu-şi iubeşte copiii? Ăştia nu sunt… nu-şi iubesc țara. Se iubesc numai pe ei.