Ianuarie 2019. Închid ușa de la casă și o redeschid să văd dacă am uitat ceva. Neobișnuit. Nu e un semn bun, îmi zic. Nu cred în semne, dar astăzi ar fi trebuit să fie prima mea întâlnire oficială cu USR Brașov, unde mi-am depus cererea de membru. În sfârșit. După 2 ani de închis și deschis uși (în mintea mea).

Întâlnirea are loc în Brașov, iar eu încă sunt în București. Ajung la Gara de Nord cu 20 de minute mai devreme. Neobișnuit, din nou. Nu sunt genul care așteaptă trenuri. Am prins trenuri și-n mișcare. Bucuros totuși că pot citi liniștit, mă urc în singurul tren privat din gară, acel tren care te face să te simți în Europa, în formă de săgeată și colorat, pe care l-am identificat la linia 1. Mă așez pe un loc și mă uit în jurul meu. Vagonul gol. Mă bucur în sinea mea că sunt și alți oameni ca mine care prind trenuri în mișcare. Bravo lor! Deschid cartea Fatherhood și trenul începe să se miște. Oops, not good. Nu partea cu Fatherhood. Ci partea cu trenul. Deși ambele au oră de sosire necunoscută. Mă uit în jurul meu, trenul este încă gol. Nasol. Decid să mă duc la conductor să-l întreb ce se întâmplă și ajung la capătul vagonului. Nu este nimeni în cabină. Sunt în al doilea vagon, care nu e conectat cu primul vagon, unde probabil se află conductorul. Nasol rău. Încerc să deschid ușile, dar butonul de urgență dă cu error. Mă uit pe geam cu melancolie la gara care se îndepărta și văd din direcția opusă un alt tren colorat, în formă de săgeată, care se îndreaptă spre gară. Bravo, Mihai, în trenul ăla trebuia să fii!

Mai am 12 minute să prind trenul. Am două opțiuni. Ori îmi aștept destinul, ori trag semnalul de alarmă și deschid de unul singur ușa de urgență. Aleg adrenalina. Întotdeauna. Ies în câmp și calc pe zăpada necălcată de nimeni. Mă îndrept pe o șină de tren spre gară și mă gândesc dacă să iau un Uber sau un tren. Trenul vine mai repede. Îi fac cu mâna să oprească și oprește. Nimic neobișnuit. Îi explic conductorului dilema mea și îmi zice să stau liniștit, că nu mai avem mult până-n gară, trebuie doar să trecem de stopul din față. Conductorul transmite prin stație dilema călătorului și primește confirmarea că vom putea intra în gară în două minute. Sigur va avea timp călătorul să prindă trenul de la linia 4, mi-au auzit urechile. Primim undă verde și dăm să pornim. Conductorul accelerează trenul și stăm pe loc. Mai încearcă o dată, nicio mișcare. De data asta, eroarea ține de motorul trenului. Se caută soluții, dar timpul trece. Mai am 6 minute. Credeți că mai am șanse să ajung în timp util în gară? îl întreb pe conductor. Dacă alergi pe lângă gardul acela, o să ajungi la linia 4. Succes! Cu multă determinare și norocul unor picioare lungi, îmi încep misiunea imposibilă de-a prinde trenul, de data asta fără intermediari. Respir cu sete aerul rece și mă întreb: oare merită? N-o să afli decât dacă încerci, așa că dă-i bice! Ajung într-un final în trenul ca o săgeată, cu tusea deja productivă. Am aflat că se numește tuse productivă de la o farmacistă din Brașov. Așa a început povestea mea cu USR Brașov.